Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul mai este numită Crucea Mică. În trecut, oamenii care făceau păcate grele, furau, ucideau, tâlhăreau, ca să fie iertaţi, ţineau un post foarte aspru, netrecut în calendarul ortodox, numit de la Cruce până la Cruce, adică de pe 29 august până pe 14 septembrie, când se sărbătoreşte Înălţarea Sfintei Cruci.
E bine ca aceia care au săvârşit păcate mari să ţină acest post care purifică spiritual, aduce linişte sufletească şi sănătate. Şi cei care vor să scape de farmece sau blesteme e bine să ţină post negru în această zi (până la apusul soarelui) şi să se roage la icoana Sfântului Proroc.
............
Azi nu se bea vin roşu, deoarece se spune că acesta reprezintă sângele Botezătorului.
Nu se mănâncă fructe sau legume roşii.
De asemenea, nu se mănâncă fructe rotunde, nuci, mere, pepene, care se aseamănă cu forma capului.
Nu se taie nimic cu cuţitul, totul se rupe cu mâna şi nu se mănâncă fructe şi legume în cruce, pepene şi usturoi.
In ajunul zilei şi în ziua praznicului nu se mănâncă varză, deoarece Sfântului Ioan i s-a tăiat capul pe o căpăţână de varză, de şapte ori, şi iar a înviat.
Se mai spune că din această zi începe şi frigul toamnei, aşa cum fiecare om este cuprins de friguri, adică frisoane, când află felul în care s-a sfârşit Sfântul Ioan Botezătorul.
În această zi se spune că nu e bine să aibă loc petreceri sau manifestări similare, ci dimpotrivă, să fie o zi dedicată rugăciunilor şi îndreptării greşelilor. De aceea se ţine şi post.
Se dă de pomană
Se mai spune că nu este bine să dai cu mătura, deoarece zgomotul făcut de aceasta îi deranjează pe cei morţi.
Spiritele celor adormiţi pot fi îmbunate dacă dai de pomană săracilor.
E bine să sfinţeşti pere, struguri şi castraveţi şi apoi să le împarţi oamenilor săraci, în amintirea celor adormiţi. Însă aceste fructe nu se pun pe tavă, aşa cum a fost pus capul prorocului. - http://www.libertatea.ro/detalii/articol/sfantul-ioan-botezatorul-sarbatoare-29-august-549396.html
|