Credințe ancestrale
Deși Maramureșul alunecă înspre modernitate, în satele lui tradițiile sunt foarte puternice. La loc de frunte, între ele se află și Zilele cu prilej, pentru fulgere și trăsnete. Sunt opt la număr, și în acest interval există doar două zile în care e voie să se muncească, tocmai într-o perioadă când pe câmp sunt de făcut o mulțime de treburi urgente. Toate aceste sărbători se regăsesc și în calendarul creștin ortodox. Dintre ele, numai Sfântul Ilie este sărbătoare mare, marcată cu cruce roșie.
Bătrânii din Maramureș sunt convinși că în această perioadă, tunetele și trăsnetele au cea mai mare putere, cea mai mare frecvență, că în cer se petrec mișcări de aer foarte periculoase pentru oameni și animale și, prin urmare, nu trebuie să se afle la lucru pe câmp. Această convingere se bazează pe vechile credințe precreștine, ancestrale, când omul era perfect integrat în cosmos și îl venera, considerându-l sacru. Este vorba despre animism, "religie" care considera că toate cele care ne înconjoară sunt sfinte: apa, focul, pământul, piatra, lemnul, soarele, luna, stelele, curcubeul, vântul, ploaia, tunetele, fulgerele. Fiind sfinte, erau considerate și vii, animate, cu un suflet al lor, suflet care putea să comunice cu omul, dacă acesta le trata cu blândețe și dragoste, dacă le vorbea sau le oferea ceva: de exemplu, respect. Se pare că această comunicare a funcționat cât se poate de bine. Pe alocuri, în lume (și în România) ea mai există, dovada vie a credinței că Dumnezeu a picurat viață și suflet în toate alcătuirile lui.
Așa cum nu este viață fără de moarte, nu există nici elemente numai sub formă bună, pozitivă, binevoitoare omului. Vântul poate fi bun sau rău, apa bună sau rea (vie sau moartă), foc bun, dătător de viață, venit din soare, și focul rău, pedepsitor, aducător de moarte, al fulgerelor și trăsnetelor.
În perioada verii, țăranii se spetesc făcând fân, secerând lanurile de grâu, culegând inul și cânepa. Or, tocmai aceste munci sunt interzise în acest interval. Așa cum am mai spus, zile "cu prilej" înseamnă că cel care va lucra într-una din acele zile va fi pedepsit pe loc. Fie el, fie animalele, fie lucrul său va fi distrus de trăsnet. Alteori - mai rar -, omul se schilodește, rămâne infirm sau moare la puțină vreme.
Întâmplările povestite de cei care au trăit asemenea evenimente și au supraviețuit vin să întărească ideea că forțele naturii sunt însuflețite, inteligente, și comunică ființelor umane cum să se comporte față de ele în anumite răstimpuri ale anului. Comunicarea este în acest context, precum se va vedea, exemplară, adică pedepsitoare, dacă omul nu se conformează ori dacă le sfidează.
Crucea de grâu
De Sântilie (Sfântul Ilie) - 20 iulie
Moș Gheorghe din Tămaia (Valea Someșului)
"La noi, un om s-a dus cu fata și cu ginerele la secerat. Și o secerat cât o secerat și o vinit furtună, o văzut că vre a vini un nor mai jos. Ș-apoi ei o făcut o cruce (claie) de grâu, cum zic la noi, cruci de grâu, și cum s-o fost pus ei supt cruce, acoale, să steie de ploaie, o vinit on fulger și o trăsnit pă om și pă ginerele și i-o omorât pă loc. Pă fată numa' a fulgerat-o așe, oarecum mai p-o parte, și ea o scăpat. S-o culcat pă pământ ș-o scăpat de moarte. Da' ei amândoi, și ginerele, și socru-său, o murit.
Dacă l-o trăsnit p-on om, dacă nu apucă a muri, trebe îngropat în pământ, barem până la brâu, și scapă. Iese curentu' acela din el, cum l-o fulgerat, și intră în pământ."
Oile trăsnite
De Pălie (21 iulie)
Maria Ibănuțului din Urmeniș
"O cosit în ziua de Pălie un evreu, Weiss, o tocmit oameni și cât o cosit ei în ziua aceea, până seara or făcut cruci (clăi). O vinit vreme gre și o trăsnit tot fânu'. Nicio cruce nu i-a rămas, tăte crucile i le-a trăsnit pă șir."
Ioana lu' Todoru Lupului din Desești
"Pe celelalte sate nu țin sărbătorile aiestea. Mărie, o vecină, veni pe la noi. Ea îi din Șugătag - și mă videa șezând.
- Da' n-ai de lucru?
- Ba am, da-i sărbătoare.
- O, multe sărbători știți voi!
S-o dus acasă ș-o cules cânepă. Și în ziua ceie, i-o fulgerat vo douăzeci de oi, de nu mai multe, supt Gutâi. Ș-apoi, de-atunci țâne și ea sărbătorile aieste.
D'apoi, de voia lui Dumnezeu trebuie să te temi oricând, și când meri pă drum."
Cercul de fulgere
De Foca (23 iulie)
Luchiana Făt din Desești
"Un om de-aici o avut zece marhă (vite) și făce mult fân, nu așa, un pic. Ave de vo zece-douăsprezece clăi într-un loc. O făcut două-tri clăi și pă ziua de Foca ave fân de o claie, pă jos, uscat. Și s-o dus la fân și-o făcut claie. Pă când o gătat claia, o început a tuna ș-a fulgera. Și fulgerele se învârteu roată-roată pă lângă el și pângă femeie-sa. Ei o stat pă câmp, nu supt stejari. Nu-i slobod să stai supt stejar când plouă și tună că stejarul atrage tunetu' și fulgeru'. Nici cu spatele lipit de un lemn (copac). Te poate trăsni. Noa, amu o fost morți de spaimă, ș-o început a zâce Tatăl Nostru, c-o gândit că-i gata de ei. Și fulgerele s-o îndreptat cătă clăi ș-o trăsnit claia pă care-o gătat-o atunci. O ars tătă-tătă, până-n pătul. Omul cela era tare de groază (glumeț). Pă când o văzut c-o scăpat cu zile, o început a zâce: «O, Foca, Sfinte Foca, nu-mi arde tăte clăile, nu-mi arde tăt fânu', că-i și de ieri și de alaltăieri făcut, nu numa' de astăzi.» Și auzi!, celelalte clăi o rămas nearse, nu le-o trăsnit. Noa. L-o iertat Sfântu' Foca și i-o ars numa claia făcută în ziua ceie."
Furca ucigașă
De Ana (Sf. Ana) - 25 iulie
Tot Luchiana Făt spune:
"Sfânta Ana îi mama Maicii Sfinte. Asta-i Ana de vară și este una de iarnă. Așa auzeam pă bătrâne, că atunci să-ntoarce ziua, până atunci noaptea scade și de-atunci crește. Nu-i bine a lucra. Îi sărbătoare "cu prilej". Și zice c-o fost un om, un vecin de-a nost', ș-o mărs după fân în câmp, în ziua de Ana. Și altu' o zis către el:
- Măi, unde meri?
- Că după fân.
- Măi, nu mere, că-i zi cu prilej (întâmplare rea).
- D-apoi, ce zi îi astăzi?
- Ana.
- Dacă-i Ana, șadă acasă, că eu mă duc după fân. O zinit cu fânu', l-o descărcat, și la cela care aranja fânu' în pod i-o sărit furca de fier din coadă. El o fost jos, în șură, arunca fânu' sus. Furca de fier i-o venit în ochi și i-o tăt trecut furca prin cap ș-o mai trăit o săptămână ș-o murit. Așe să zâce, că sărbătorile aieste-s tare cu prilej."
Sărbătorile în cinstea tunetelor, fulgerelor, trăsnetelor se țin vara, când soarele arde fără cruțare, când apele se evaporă masiv, formând norii, și când preaplinul cerului se revarsă peste pământ, însoțit de fenomene atmosferice violente. Țăranii știu să evite mânia lui Dumnezeu, prin respect, dragoste și rugăciune, prin repaus, atunci când Dumnezeu lucrează în cer. Pe lângă legătura sufletească fermă pe care o au cu cele de sus, știu și cum să se comporte cu pământul, să-l folosească și să-l protejeze, fiindcă ei sunt întemeietorii celei mai profunde și complexe culturi din această lume.