|
Au trecut 15 ani până să pricep. 15 ani de îndoieli, de experimente, de eșecuri, de împliniri, de gândiri și de răzgândiri.
Sărbătorile bătrânilor, „Adietul”, erau așezate pe Rânduiala Cosmică. De Sâmții pe vechi (22 martie pe calendarul actual), imediat după echinocțiul de primăvară, începea Anul. Noaptea (iarna), întruchipată de Dochia, îngheța, înșelată de zi (vară). Acum, la Sâmți, începeau să fete oile (după ce berbecii fuseseră introduși în turmă la Vinerea Mare pe vechi). De aici a rămas credința că, dacă în ziua de Anul Nou, primul om care îți calcă pragul e bărbat, îți merge bine tot anul: ciobanii credeau că, dacă primul om care îți trece pragul e bărbat, fată oile mulți berbeci; dacă e femeie, oile fată multe miele. (Mulți berbeci nu înseamnă doar un avantaj economic din sporul la carne al masculilor; când sunt multe miele, trebuie tăiat din ele și „îi pacat să le stângi”. În plus, mă avertiza Unchiu Culiță în fiecare primăvară, „cân îs multe miele, să stâng multe oi”; e un echilibru pe care natura îl menține după rostul său.) Într-o lume preponderent pastorală, mieii erau semn de viață nouă. La Sf. Gheorghe pe vechi, mieii erau deja maturi, buni de tăiat sau înțărcat. Oile intrau în sâmbră. Atunci strigoaicele făceau farmece de luarea manei laptelui, iar ciobanii efectuau ritualuri de contracarare a lor. O lună mai târziu, de Constantin și Elena pe vechi, oile puteau să iasă la munte: Anul își intra în drepturi și aici. Peste încă o lună, de Sâmziană, e solstițiul de vară, apogeul zilei, luminii. Vegetația dă în pârg. De acum se poate cosi fânul, căci plantele cu proprietăți magice ating apogeul.
Dintre toate sărbătorile bătrânești, doar Bunavestire, Sâmziana și Crăciunul se țin pe nou, după calendarul ortodox. De ce?
Sâmziana e zeitatea feminină. Solstițiul de vară întruchipează Luna, căldura, apropierea, voia bună, gingășia, farmecele, rodul ( sunt 3 zile de la echinocțiu la Bunavestire și 3 luni de la Bunavestire la Sâmziană: la 3 luni se considera că pruncul prinde viață în pântece. Fânul are deja sămânță; de acum, fructele de toamnă rămase în pomi nu mai cad și au toate șansele să se coacă) – principii feminine prin excelență.
Crăciunul e zeitatea masculină. El întruchipează Soarele, lumina rece, distanța, sobrietatea, sămânța – principii masculine.
Peste Crăciun și Sâmziană, Biserica a suprapus Nașterea Domnului, respectiv Nașterea Sf. Ioan Botezătorul. „Este timpul ca Acesta să crească iar eu să mă micșorez”, afirma Ioan Botezătorul avându-l în vedere pe Iisus. Exact cum, de Sâmziană, ziua începe să scadă, iar noaptea (fătul din pântece, ferit de lumină) să crească pentru ca Soarele să renască de Crăciun.
Ce înseamnă astăzi o sărbătoare? Intrarea Domnului în Ierusalim. Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul. Sf. Petru și Pavel. Nașterea Maicii Domnului. Adormirea Maicii Domnului. Comemorări. Praznice. Zile în care nu muncim, că e păcat.
Dar oare nu spunea Iisus că „Dumnezeu a făcut sâmbăta pentru om, nu omul pentru sâmbătă”?
În creștinismul cosmic, în zilele de sărbătoare se sărbătorea. Și nu doar atât: toate sărbătorile aveau o însemnătate practică. În primul rând armonizau viața omului cu ritmurile cosmice. Apoi o organizau practic. Aveau rol spiritual, cultural, social. Aveau un impact uriaș asupra psihicului uman. Și aveau un sens religios. Era un întreg complex organizat de ceea ce se cheamă astăzi mit.
Dincolo de toate acestea, aveau încă ceva extraordinar: o încărcătură magică. Ce este magia? Magia este, în esență, capacitatea omului de a-și influența mediul și viața prin puterea cuvântului. Dar ce putere poate avea cuvântul dacă nu spune o poveste? Cu cât povestea este mai frumoasă, cu atât puterea cuvântului este mai mare. Ceva... magic.
„Am zărit Frumusețea zăcând în noroi la picioarele mele. Și am insultat-o.” Asta scria poetul A. Rimbaud. Este ceea ce a făcut Lumea. După ce a trântit Povestea în noroi, a insultat-o ca pe o mizerie. Dar a insultat însăși Viața. Ce-a venerat în schimb?
- Ore ce măi dzâc domnii de pe la televidzori, seceta măi țânie?
- Se pare că da...
- Nu șciu, că mă uit cum să suc ploile pista munț șî văd cu otii că-i mână de șoloimânar.
- Dar Tușă, nu-mi spui și mie ce e cu șoloimânarii?
- Ba ie, îț dzâc. Da nu acu, de-altdat, c-acu ț-o fi șî țâie vremea să meri pe-acas. Că mă vai că să mănie ai tăi șî nu te măi lasă să vini de tot.
| 
