Hai să vă zâc ce pățâi alaltăieri. Mă sculai dă gimineață să merg la coasă în Cisa. Trăbi să fie o clacă da nu viniră nice taicuțu Vintiluc, nișe ticu Gruia. Bunu Văsălie plecă la padure cu fra Miță și ceacea Ilie. Așa că sora căsiana îmi făcu ouă fripce să mânc și umplu bătăcuiu pupi, brânză și slăină. Cu coasa-n space o luai fraitalpă cătră Poiana Mare bombănind sângur, năcăjit și obosât că asară pocinărița din capu satului pă lângă pupii ge crump îmi trasă și o zamă bună cum numa ea șcie să facă la ficiorii din sat. Ajunsăi, bătui coasa, csâi o postată bună. Veni amiazu. Am beut felea de vinars, am mâncat bine și am adormit, cam cu fața la pământ. Că o început căldura. Cân îmi reveni, m-am sculat și parca nu erau tăte la locul lor. Lângă mine, un fel de căruță da de plastic cu 4 roți care nu atingeau pământu. M-am învârtit pă lângă ia un sfert de ceas. Am urcat în ea pe un fel de fotoliu, pusăi casca de motociclist în cap, mă gângi să merg acasă și tărăboanța porni mereuț. Era să cad din ea când trecui pe la Zlocină cătră Golu cu meri. Păstă tot erau oameni care culegeau iarbă și mâncau. Da nu era iarbă pă care o șciam io, erau tor felu dă frunze și flori și fructe ca măcesela și de toate culorile. Nici drumu nu mai era dă pământ și cu belți, nici pomii nu mai erau mesteceni. Parcă eram în parcu grofului ăl vechi da mult mai bibilit.
Cân a ajuns acasă, m-am mirat. Casa era o movilă dă pământ pe care o crescut buiecea. Ușa era dă fier. Da nu ezact dă fer ci dă un fel dă fer că era caldă și nu avea clanță. În casă nu era nimic, numă n copilaș de vro 10 ani care mi-o zâs cu o vorbă pocita că Vâu și Cia îs la pășune și vin acasă după asfințât. Or ajuns și după mult timp mă lămurii. Erau stră-stră-stră-stra-stră-(stră la puterea 42)-strănepoții mei. Erau membrii la cooperativă. Că la 30 de ani de la Revoluție or început iară cooperativizarea și că țăți erau membrii cooperatori la o cooperativacare era membră la o cooperativă mai mare, care era membră la o altă cooperativă și mai mare, și tot așe, tăte erau membre la o ha mai mare cooperativă de la Bruxel. Mi-or zâs că nu mai mâncă carne de 17 generații, că fiarele sălbatice or fost exterminate de 130 dă ani că aduceau pestă și făceau rele, că boli nu nai există că tăți merg la vaccin o dată pă lună. Doctori nu prea mai îs numa un fel dă chirurgi pentru că cooperativa recomandă ferm ca ficiorii să să ducă voluntar să să scopească când încep să-și schimbe vocea iar fecile să-și taie țâțăle să nu facă cancer la sân. Tăta lumea nu mai are păr că li-l smulge părarul de la cooperativa de mici. Muierile fac copii după 60 dă ani, căn fecundatorul de la cooperativă, un fel de Mărioara de la montă de la ceapeu, le bagă un ou fecundat. În sat erau tri oameni care nu erau scopiți. Ei se sacrificau pentu comunitate și erau urâți că vorbeau gros și aveau nervi. Da numa unu era muls pentru spermă, doi erau rezerviști. Fata care făcea asta (avea 70 de ani) era eroina satului. Hăi tri erau aleși de consiliu cooperativei cam cum era ales Dalai Lama în Tibet numa că ei trăbuia să fie confirmați de CoopBrusel după analiză genetică și epidemiologică serioasă. Mamele nășteau acasă sângure, natural da prunci erau hărăniți cu cu un fel de zamă, nu cu lapte că conține alergeni. Oricum muierile nu aveau țâțe.
Mâncarea de băză era la păscut . Asta era și cea mai importantă activitate. Când ajungeau acasă se conectau online la sediu cooperativei cu o branulă ce e la ei tot timpu, era analizat carențele de elemente nutritive și primeau acasă cu dronele ori pastile ori nișce zămuri în fiecare gimineață. Așe prânzau strănepoții mei. De fapt nu baș sciu nici acuma dacă erau băieți sau fete, sau o fată și un băiat că aveau numa 50 de ani. De căcat se căcau cât Joiana da nu era problemă că buda absorbea iuce și îi dadea cu șprei pă cur. Balega merea în cisterne la Cooperativa care o fermenta și o împrăștia la pășune. De aia erau așa bune buiecele și brusturii.
Distracția era la ei tare multă. Puneau căștile de motociclist pră cap, ocelari negrii pă oci, să puneau în fotoliu și dăgeau din degete ca Miai ge păstă părău la fluier la nuntă. Cică erau tot felu dă programe online care veneau de la cooperarativă și multe erau educative. Că dăgeaba arată ei la fel, fiecare e educat altfel, și chiar sciu meserii, sau îs războinici sau intelectuali. Uni îs scriitori, nu șciu să scrie da așa să cred.
Politicieni nu mai sunt să să certe tătă zâua. Numa președinți de cooperadivă din tată-n fiu. Că ăștia au coaie. Să trimită genetica lor superioară aleasă dă un supercomputer cu multe generații năince.
Oricum mă trezâi cu bale la gură, după asfințât și am ajuns acasă noapcea.
Mă zăuitai. Țara să numea OIROPA.
Să trăiț. |