Civilizația Oamenilor
Legile
"Cuvântul" lui Om a organizat familiile de oieri din munții Carpați. Cuvântul a fost transmis din gură-n gura generații la rând.
Legile lui Om s-au transmis până la noi sub numele de "Omenie". Să fi Om înseamna să ai Omenie. Să respecții pe ceilalți și regulile care au dus la o societate organizată
Familia este elementul de bază al societății Oamenilor. Pe măsură ce o familie se dezvolta, în timp și spațiu, se formau alte familii. Mai multe familii cu origine comună forma Neamul.
Spre deosebile de familiile de vânători - culegatori care erau conduse de mamă organizarea familială a Omenilor era patriahală. Moștenirea familiei se transmitea pe linie paternă. Tatăl este Omul sau capul familiei, urmașul și moștenitorul spiritual al lui Om.
Familia e formată din Omu cu Muierea lui, Copilu și Fata (pruncii), Bunu și Buna (bunicul cu bunica), Moșu și baba (străbunicul cu străbunica). În general 4 generații trăiau împreuna și aveau rol bine definit în cadrul familiei. Copiii deveneau la maturitate Feciori (Juni) se căsătoreau cu fete din altă familie. Copilul (baiatul) primea moștenire iar fata zestre și întemeiau o altă familie. Deveneau Om muierea lui. Cu trecerea timpului familiile au format Neamul. Neamul are un strămoș comun. Acest strămoș comun, întemeietorul neamului, devenea pentru generațiile următoare simbolul originii lor, cel mai respectat și idolatrizat.
Diferitele Familii și Neamuri dintr-o zonă geografică erau organizate într-o Comunitate locală care era condusă de Sfatul batrânilor (Senatul). Fiecare familie era reprezentată de cel mai în vârstă și cel mai respectat Om al ei.
Sluga era un alt membru important al societății. Unele familii erau mai numeroase și proprietare pe mai puține animale și locuri de pășunat. Astfel membrii ai familiei "se băgau Slugi " (deveneau angajați în societatea modernă). Slugi erau și unele persoane care nu aveau familie sau proprietate. Sclavia nu era răspândită în comunitățiile Omenilor.
Țiganii (băneșii) erau persoane fără proprietate și făra drepturi care trăiau în afara comunitățiilor de Oameni. Erau formate din Omeni care și-au pierdut proprietatea și drepturile și urmașii lor, copiii din flori, fete alungate de părinți. Ei traiau munca lor, cules de fructe de pădure, ciuperci, făceau obiecte din lemn și lucrau diverse activitați sezoniere pentru Oameni.
Cuvântul lui Om era legea de bază a societății și se transmitea din generație în generație pe cale orală. Principiile de bază în dezvoltarea societătii au fost : să nu omori (să nu ucizi) alt Om, să nu furi, să respecți Sfatul Bătrânilor (deciziile sau judecata lor), să respecții strămoșii. De asemenea legile cu privire la moștenirea proprietății au fost create tot de Om. |