Povestea satului Armeniș - sursa:http://www.armenis.ro/

  Datã fiind vechimea habitatului din aceste locuri întâlnim aici ºi o legendã a Armeniºului ce ne vorbeºte despre începuturile ºi denumirea satului dar ºi îndeletnicirea localnicilor:  ,, În vremuri îndepãrtate, când rãul abia se ivise pe pãmânt, trãia undeva, în inima munþilor un voievod. Cetatea de piatrã surã a voievodului era luminatã de râsetele ºi zâmbetele copilei sale, Armina. Ea era lumina ºi tristeþea craiului. Bucurie, pentru cã-i lumina bãtrâneþile ºi tristeþe pentru cã la nºterea ei îi murise soþia. ªi vremea trecea, iar fata creºtea fãcându-se tot mai frumoasã. De frumuseþea ei vorbeau pãdurile, ºopteau izvoarele, povesteau munþii. ªi-un vânt rãzleþ duse vestea dincolo de marginea lumii, pe tãrâmul duhurilor ºi a zânelor. Un duh sãlbatic, trecând prin apropierea cetãþii, zãri fata ºi-i picã atât de dragã încât ar fi renunþat bucuros la nemurirea lui pentru iubirea fetei. Luându-ºi înfãþiºare omeneascã se duse la crai ºi-i ceru mâna fetei. Dar fata nici nu voi sã audã. Inima ei era datã unui pãstor ce-ºi pãºtea turmele pe crestele munþilor. Prin vrãji numai de el ºtiute, duhul îºi schimbã înfãþiºarea, pefãcându-se într-un bour. ªi la al ºaselea ceas al serii, când Armina coborâ la râul ce înconjura cetatea ca sã-ºi întâlneascã iubitul, care-ºi adãpa turma, bourul se ivi falnic ºi cu priviri înfricoºãtoare. Cu o miºcare a capului o aruncã pe fatã în spinare ºi începu sã urce spre coama de pãdure din faþa castelului. Dar câinele credincios al flãcãului îi dãdu acestuia de veste despre nenorocirea întâmplatã ºi se avântarã amândoi pe urmele bourului. Alerga voinicul ca gândul ºi-ntr-un luminiº zãri pe bour ºi pe fatã. Întinse arcul ºi sãgeata zbârnãi, înfingându-se adânc între coastele vitei. Bourul îngenunche, poticnindu-se. O a doua sãgeatã porni ºi-l strãpunse. Animalul scoase un muget prelung ºi se rostogoli în vale. Fata speriatã îºi înbrãþiºã iubitul. Se întoarserã la cetate, unde bãtrânul crai plângea jelindu-ºi fiica. Cei doi tineri se cãsãtorirã ºi avurã mulþi copii. Aceºti copii întemeiarã o localitate cãreia-i puserã numele Armeniº, dupã numele mamei lor, iar ei toþi moºtenirã îndeletnicirea pãstoritului de la tatãl lor’’. 

        ªi astãzi se mai poate vedea urma bourului când a-ngenuncheat, iar localnicii numesc locul chiar ,, urma de bour ’’.   

[06-08-2016]

Nr. afisari: 2075